Capacul motorului unui avion Boeing s-a rupt în zbor. Aeronava s-a întors de urgență pe aeroport. Incidentul a avut loc la Denver, în SUA.
Un avion al companiei Southwest Airlines s-a întors la Denver după ce capacul motorului a căzut și a lovit clapeta aripii în timpul decolării, anunță Administrația Federală a Aviației-FAA, potrivit AP.
Avionul Boeing 737 a aterizat în siguranță, iar pasagerii care se îndreptau spre Houston au fost urcați în altă aeronavă, transmite Southwest Airlines prin intermediul unui comunicat. Compania va analiza cu atenție incidentul și avionul.
La finalul lunii martie, începutul lunii aprilie a.c., alt avion Boeing al companiei a fost implicat într-un accident. Unul dintre motoare a luat foc, iar incendiul a fost stins de pompierii din Lubbock, Texas. Ambele avioane sunt modelul Boeing 737-800.
FAA investighează incidentele.